București: prima colecție Morgenrot

Este greu pentru tinerii artiști să se afirme. De aceea este o adevărată plăcere să vezi cum o tânără talentată își îndeplinește visul și reușește să își prezinte lucrările.

Pe 7 Aprilie am avut bucuria să fiu prezentă la lansarea primei colecții de haine, marca Morgenrot. După eveniment am stat de vorbă cu creatoarea colecției:

Cine este Morgenrot?

Morgenrot nu este “cineva”, ci “ceva”. Este un brand ce doreşte crearea şi promovarea unui stil vestimentar unic în România, prin realizarea unor articole ce ce duc cu gândul la scena Electro-Goth, atât de cunoscută în străinătate.

Care este stilul care definește prima ta colecție?

Aşa cum am menţionat mai sus, articolele vestimentare marca Morgenrot s-ar putea încadra în curentele muzicale (şi nu numai) menţionate mai sus, însă nu sunt definite de un anume stil. Atunci când le-am creat, am avut în minte o gamă largă de elemente, începând cu moda medievală şi terminând cu accente ale stilurilor contemporane: gluga cu colţ în stil medieval, rochie din plasa de tip fishnet, ham din piele cu ocheţi, costum de tip militar, camaşa cu trenă şi volane de tip victorian-elizabethan şi corset, pantaloni cu influenţe post punk şi gothic rock (anii ‘70-’80), etc.

Prima ta colecţie este alcătuită din 10 costume. Care este povestea lor?

Am dorit ca piesele care alcătuiesc prima colecţie să fie reprezentative pentru stilul abordat de brandul Morgenrot, şi totodată unice. Nu m-am concentrat pe un stil anume, ci mi-am lăsat imaginaţia să lucreze. Produsul ei reprezintă cele 10 costume, diferite unul de celălalt, insă cu elemente comune în fiecare.

DSC_0132

Am asistat la nașterea acestui proiect și am observat cât de mult te-ai implicat în fiecare etapă a sa. Ce dificultăţi ai întâmpinat și ce anume te-a motivat să lupți în continuare?

Ca în orice, începutul este dificil. Important e să nu renunţi pe parcurs. Acest proiect a implicat şi implică în continuare multă muncă şi dedicaţie, nu numai din partea mea, ci şi din partea celor care au participat şi au ajutat: definirea proiectului, găsirea unei croitorese potrivite cu care să colaborez, realizarea hainelor în sine, alegerea modelelor pentru prezentare, a machiajului, fotografului, a clubului, amenajarea locaţiei, coregrafie, muzică, etichete, promovare şi multe, multe altele. M-am lovit de tot felul de probleme, e adevărat, însă nu era cale de întoarcere. Aşa cum îmi place mie să spun, go big or go home

DSC_0180
Te-am văzut înconjurată de prieteni atât în seara evenimentului, cât și la repetiții. Te motivează faptul că atâția oameni au încredere în tine, sau dimpotrivă, acest lucru pune presiune asupra ta?

Faptul că oamenii au fost foarte entuziasmaţi de acest proiect m-a motivat şi m-a ajutat foarte mult. Mi-a plăcut că au avut incredere că va ieşi ceva foarte frumos, chiar şi atunci cand lucrurile nu mergeau atât de bine pe cat speram şi apreciez tot ajutorul si incurajarea pe care le-am primit de la prieteni şi colegi. Presiune a fost, chiar multă. Din partea mea, în cea mai mare măsura totuşi.

Care este costumul tău preferat și de ce?

Hmm, e greu de spus. Fiecare costum spune o poveste în felul lui şi fiecare element sau piesă vestimentară accentuează un concept, o trăire, o imagine. Preferatele mele sunt cele 2 costume cu influenţe post punk şi inşerţii de stofă în carouri, singurele costume cu “o pată” de culoare.

DSC_0186
Ce melodie ai asociat cu prima ta colecție?

Nu am avut doar o melodie, ci o întreagă selecţie muzicală pentru prima prezentare. Cred că piesa care definitivează cel mai bine această colecţie ar fi totuşi Voltaic Control System de la Die Form.

Ce planuri de viitor ai pentru Morgenrot, când ne putem aștepta la o nouă colecție?

Planuri sunt multe, şi idei şi mai multe. Deşi se adresează mai mult unui public specific, şi anume comunităţilor Electro-Industrial Gothic şi Rock, stilul abordat nu este unul exclusivist şi mi-ar plăcea să se răspândească spre mai multe categorii de clienţi sau consumatori. Referitor la o nouă colecţie: am câteva idei pentru piesele ce vor compune următoarea colecţie, însă e mult prea devreme pentru a comunica acum o dată, fie ea şi estimativă. Voi avea mai multe noutăţi despre acest subiect în aproximativ 6 luni.

DSC_0171

„Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer

Unii oameni mai curajoși decât mine au înfruntat ploaia din seara aceasta și au ieșit în oraș. La cafenele, cinematografe, teatre sau puburi.

Alții, dezamăgiți că planurile pentru weekend s-au stricat și excursiile amânat, au hotărât să se ascundă acasă cu câte un pahar de vin și o carte bună și să viseze la noi destinații.

Eu am ales să îmi torn un pahar de vin roșu și să termin de citit „Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer. Auzisem de carte încă de când am văzut filmul cu același nume, cu Brad Pitt în rolul principal, dar spre rușinea mea de abia zilele trecute am avut buna idee să încep să o citesc.

Este o carte superbă, în care autorul reușește să descrie atât obiceiurile, tradițiile, cultura tibetanilor, cât și peisajele necunoscute europenilor la acea vreme, totul într-un mod alert și captivant. Întâlnirea lui Harrer cu Dalai Lama constituie un moment important, exploatat mult în film, însă cartea oferă o viziune mult mai largă asupra Tibetului . Închis ca prizonier de război într-un lagăr din India, Harrer reusește după mai multe încercări să patrundă în Tibet. Ajuns în Lhasa, încearcă să se adapteze culturii străine dar și să îi ajute pe locuitori să își îmbunătățească traiul. Dificultățile pe care le întâmpină și oamenii pe care îî întâlnește constituie pentru mine partea cea mai interesantă din carte.DSC_0233.JPG

Aventurile austriacului sunt povestite cu umor dar și cu nostalgie. Citind această carte am avut parte de numeroase momente în care am m-am simțit recunoscătoare că trăiesc în Bucureștiul de astăzi dar și mai multe momente în care îmi doream să plec în ‘expedițiiși să descopăr noi tărâmuri.

Ah, și am mințit un pic. Nu am venit direct acasă în seara asta, ci am trecut și pe la librărie să îmi cumpăr continuarea cărții, „Întoarcerea în Tibet”.

Zi de sărbătoare în București

De câțiva ani mi-am făcut un obicei ca în zilele de sărbătoare să mă plimb singură prin București. Dacă în mod normal simt că mă sufoc pe străzile aglomerate din capitală, că mulțimea stresată mă agasează iar claxoanele mă enervează, în aceste rare zile simt că Bucureștiul este din nou orașul plin de farmec în care m-am născut.

Ieri mi-am început plimbarea pe Bulevardul Aviatorilor, unde câtiva tineri se plimbau cu bicicletele iar florile frumos colorate mă îndemnau să le fotografiez. Din când în când reveria îmi era întreruptă de câte un motociclist care gonea furios pe șosea.

Parcul Kiseleff îmi trezește mereu amintiri frumoase din copilărie când veneam și mă jucam cu cățelușul meu. De data asta nu am petrecut prea mult timp acolo, pentru că m-am speriat de urâțenia iepurașilor de Paște care îmi zâmbeau cam strâmb.

Copiii  păreau însă se se bucure în special de înghețata colorată care se vindea în parc.

Admirând cu jind tinerii care se plimbau cu skateboardurile și biciclistii, am ajuns pe Calea Victoriei.

DSC_0234

Am trecut rapid prin mulțimea de oameni venită să se holbeze la tarabele cu produse mai mult sau puțin handmade și cele de umflat burțile și am încercat să mă uit cât mai mult la clădirile superbe sau la cafenele pline de oameni veseli.

.

Am ajuns în Piața Revoluției și m-am oprit apoi la o cafenea simpatică, pe care mi-o recomandase o prietenă, Artichoke Coffee Shop.

Mi-am continuat plimbarea pe Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta până la Izvor, unde am văzut soarele începând să apună deasupra Dâmboviței.

DSC_0287

Astăzi a fost ziua în care am stat acasă lângă familie, dar voi profita cu siguranță de următoarele zile când bucureștenii vor dormi ghiftuiți ca să mă mai plimb prin orașul liniștit și să citesc pe o bancă în parc sau într-o cafenea. Ce poate fi mai plăcut?

Paște fericit!

Paris, Manet și Olympia

Mulți dintre prietenii mei s-au întors din Paris dezamăgiți. Au acuzat orașul că ar fi murdar, scump și plin de oameni agitați.

Pentru mine să văd Parisul a fost una dintre cele mai frumoase experiențe, pentru care sunt profund recunoscătoare.

Am copilărit alături de cărțile lui Victor Hugo, Alexandre Dumas, Emile Zola și Honore de Balzac și cel mai drag îmi era să răsfoiesc albumele vechi de artă și să admir operele lui Monet, Degas, Pissaro sau Cezanne. Îmi îmaginam că mă întâlnesc cu pictorii mei preferați într-o cafenea cochetă din Paris că să discutăm despre cele mai controversate opere de artă și despre curentul meu preferat, Impresionismul.

paris 2012 073

Pictorul pe care l-am admirat dintotdeauna cel mai mult a fost Edouard Manet, iar la Muzeul d’Orsay am putut vedea în sfârșit cu ochii mei pictura mea preferată, Olympia.

Manet s-a născut într-o familie înstărită din Franța care îl încuraja să își construiască o carieră in Drept. Edouard Manet își dorea însă să fie artist și în 1845, încurajat de unchiul său, se înscrie la un curs de desen apoi călătoreste pentru a își găsi inspirația. În 1856 își deschide propriul studio, iar în 1863 expune la Salonul Refuzatilor celebrul tablou, „ Dejun pe iarba”.

În 1865 Manet expune la Salon „Olympia”, o lucrare care stârnește un adevărat scandal. Inspirându-se de la Titian și a lui operă, „Venus din Urbino”, Manet își pictează modelul preferat, pe Victorine Meurent, în chip de prostituată căreia o servitoare îi aduce un buchet de flori de la un client. Pictura șochează nu atât prin nuditate, ci prin privirea hotărâtă și “lipsită de rusine” care fixează privitorul și prin diferitele simboluri ascunse care exprimă sexualitatea. Un exemplu ușor de înțeles este înlocuirea cățelului care doarme calm în tabloul lui Titian cu o pisică neagră, alertă, cu coada în sus. ( vezi franceză chatte)

Muzeul d’Orsay nu permite fotografierea operelor de artă, însă pune la vânzare numeroase cărți de artă și critică de artă, iar pe canalul de Youtube se pot urmări diferite filmulețe despre lucrările expuse și conferințele ținute acolo. În filmulețul de mai jos, în limba franceză, sunt comparate cele două opere de artă, „Venus din Urbino” și „Olympia”.

Manet este în opinia mea unul dintre cei mai importanți pictori, care contribuie la nașterea Impresionismului și modernizarea artei.

Studiind operele sale poți învăța cum să privești lumea din jurul tău într-un mod realist si să o reprezinți în arta ta lejer, plăcut dar impresionant și hotărât. Filmulețul de mai jos arată cum Manet folosește o tehnică care pot fi util folosită în fotografia de stradă.