Un vis, o casă

Singurul moment care mă face mai fericită decât sunt atunci când îmi cumpăr o vacanță este momentul în care mă întorc acasă epuizată și cu un bagaj plin de amintiri frumoase.

Dincolo de clădirea în care locuiesc, acasă înseamnă oamenii care mă așteaptă cu dor și mă primesc cu îmbrățisări. Acasă înseamnă bucurie, tristețe, pasiune, speranță și nervi. Înseamnă viață. Viață trăită frumos.

Una dintre dorințele mele cele mai aprige este să gestionez un proiect de casă. O casă a mea, în care să mă odihnesc și să mă pregătesc pentru călătoriile mele, dar și o casă în care alți oameni și-ar putea găsi fericirea.

sigla-AIA-2016-300x153

Casa din visul meu nu se află la mare, nici în sălbăticie, la munte, ci chiar în mijlocul capitalei, unde pot ajunge ușor cei care mă vor vizita. Totuși are o grădină mare și plină de flori unde pot citi liniștită la umbra copacilor, nefiind deranjată de zgomotul orașului agitat. Un dog german mă păzește fidel, iar pisicuța neagră toarce mulțumită în poalele mele.

În curtea din spate se desfășoară ora de gimnastică pentru copii cu posibilități financiare reduse. Aceștia beneficiază și de acces la piscina mea, la terenul de tenis și la sala de fitness aflată la subsol.

După-amiaza, când se întorc de la școală, copiii își pot face temele într-o sală special amenajată pentru ei la parter. Acolo au la dispoziție numeroase cărți și rechizite, computere, albume de artă, o selecție de CD-uri de muzică clasică dar și o selecție de CD-uri cu filme pentru copii, la care se pot uita seara.

Langă sala de studiu a copiilor se află o sală imensă și goală, cu parchet și oglinzi pe pereți. Aici se desfășoară orele de dans și serile de bal. Invitați sunt toți cei pasionați de dans, aici putându-se organiza seri de milonga, de salsa și bachata sau de baluri vieneze. De muzică s-ar ocupa artiști ai momentului.

Pe partea cealaltă a coridorului, față în față cu sala de dans, este o cameră cu fotolii adânci. Pe măsuța din mijlocul ei este mereu un ceainic plin cu ceai iar la peretele de lângă ușă este un bar. Peretele de vizavi de ușă este o fereastră mare pe marginea căreia o salteluță și două perne te îmbie la citit și admirat grădina de trandafiri. Ceilalți pereți sunt acoperiți de rafturi pline de cărți. Muzica de jazz se aude încet în surdină în timp ce celebrii oameni de cultură își discută viitoarele proiecte.

Lângă această cameră este camera de spectacole. În jurul scenei pe care se joacă cele mai frumoase piese de teatru independent sunt aranjate scaunele ce așteaptă spectatorii. Pe peretele din spatele scenei se pot proiecta filme clasice, care se studiază în cadrul școlilor de actorie și cinema.

Coridorul ce separă aceste patru camere se închide în sufrageria imensă, cu patru pereți-fereastră, în mijlocul căreia se impune masa de 12 persoane. Bucătăria nu este lângă sufragerie, ci la subsol, platourile cu mâncare fiind aduse cu ajutorul unui lift.

La primul etaj pasionații de muzică ar putea să se bucure de sălile mari în care există un pian, viori, chitare, saxofoane, tobe și chiar muzicuțe. O cameră întunecată este folosită de pasionații de fotografie care vor să își developeze singuri pozele. Pictorii și designerii au la dispoziție o cameră luminoasă cu ferestre mari ce dau atât înspre grădină cât și înspre piscină, de unde pot admira un apus colorat.

Zgomotul produs de tot acești artiști a dat de furcă experților în proiecte case, însă inventivitatea lor și cele mai noi tehnologii au făcut posibilă ridicarea unor pereți antifonici cu aspect plăcut.

Primul etaj este unit de parter printr-o scară largă, în spirală, cu trepte înalte, pe care copiii se joacă și le urcă și coboară râzând și cântând. În schimb, etajul al doilea este unit de primul printr-o scară mică, îngustă, păzită la ambele capete de câte o ușă ferecată, ascunsă după un tablou.

Ușa de la etajul al doilea se deschide în liniște direct în camera mea de studiu. Aici tronează biroul meu, acoperit de un laptop și multe hârtii. Pe fotoliile alăturate zac niște cărți deschise iar cățelul bătrân doarme liniștit pe un covor mare și colorat. Pe peretele fără rafturi cu cărți este lipită o hartă mare, unde marchez traseele pe care le voi face în viitor. Aparatul foto stă și el pregătit pe trepied, în fața ferestrei, de unde a reusit să surprindă răsăritul portocaliu.

Camera de studiu este legată printr-o ușă glisantă de dormitorul meu mare, puternic luminat de soarele ce răsare la fereastra mea. Baia este modernă și are un mic jacuzzi, iar măsuța de toaletă este plină de parfurmuri și make-up. Dulapul este închis într-o cămăruță secretă, unde toate perechile de pantofi sunt aranjate în funcție de sezon, material și culoare.

Restul etajului este ocupat de dormitoarele familiei și musafirilor. O cameră spațioasă, mobilată cu o masă, scune și câteva fotolii stă la dispoziția membrilor familiei atunci când ei doresc să ia masa sau să bea o cafea în liniște, departe de agitația artiștilor sau copiilor de la etajele inferioare.

Aș putea întreba un evaluator ANEVAR cam cât valorează o astfel de locuință, dar, serios acum, cine ar vrea să vândă o casă din vis? Fiecare casă care este un acasă are și un preț emoțional iar cu cât mai multe vieți își scriu povestea în acea casă, cu atât locuinței îi crește valoarea afectivă. Iar casa mea din vis depășeste bugetul oricărui miliardar.

 

 

Articol scris pentru competiția SuperBlog2017. Fotografiile nu imi aparțin.

Zi de sărbătoare în București

De câțiva ani mi-am făcut un obicei ca în zilele de sărbătoare să mă plimb singură prin București. Dacă în mod normal simt că mă sufoc pe străzile aglomerate din capitală, că mulțimea stresată mă agasează iar claxoanele mă enervează, în aceste rare zile simt că Bucureștiul este din nou orașul plin de farmec în care m-am născut.

Ieri mi-am început plimbarea pe Bulevardul Aviatorilor, unde câtiva tineri se plimbau cu bicicletele iar florile frumos colorate mă îndemnau să le fotografiez. Din când în când reveria îmi era întreruptă de câte un motociclist care gonea furios pe șosea.

Parcul Kiseleff îmi trezește mereu amintiri frumoase din copilărie când veneam și mă jucam cu cățelușul meu. De data asta nu am petrecut prea mult timp acolo, pentru că m-am speriat de urâțenia iepurașilor de Paște care îmi zâmbeau cam strâmb.

Copiii  păreau însă se se bucure în special de înghețata colorată care se vindea în parc.

Admirând cu jind tinerii care se plimbau cu skateboardurile și biciclistii, am ajuns pe Calea Victoriei.

DSC_0234

Am trecut rapid prin mulțimea de oameni venită să se holbeze la tarabele cu produse mai mult sau puțin handmade și cele de umflat burțile și am încercat să mă uit cât mai mult la clădirile superbe sau la cafenele pline de oameni veseli.

.

Am ajuns în Piața Revoluției și m-am oprit apoi la o cafenea simpatică, pe care mi-o recomandase o prietenă, Artichoke Coffee Shop.

Mi-am continuat plimbarea pe Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta până la Izvor, unde am văzut soarele începând să apună deasupra Dâmboviței.

DSC_0287

Astăzi a fost ziua în care am stat acasă lângă familie, dar voi profita cu siguranță de următoarele zile când bucureștenii vor dormi ghiftuiți ca să mă mai plimb prin orașul liniștit și să citesc pe o bancă în parc sau într-o cafenea. Ce poate fi mai plăcut?

Paște fericit!

Paris, Manet și Olympia

Mulți dintre prietenii mei s-au întors din Paris dezamăgiți. Au acuzat orașul că ar fi murdar, scump și plin de oameni agitați.

Pentru mine să văd Parisul a fost una dintre cele mai frumoase experiențe, pentru care sunt profund recunoscătoare.

Am copilărit alături de cărțile lui Victor Hugo, Alexandre Dumas, Emile Zola și Honore de Balzac și cel mai drag îmi era să răsfoiesc albumele vechi de artă și să admir operele lui Monet, Degas, Pissaro sau Cezanne. Îmi îmaginam că mă întâlnesc cu pictorii mei preferați într-o cafenea cochetă din Paris că să discutăm despre cele mai controversate opere de artă și despre curentul meu preferat, Impresionismul.

paris 2012 073

Pictorul pe care l-am admirat dintotdeauna cel mai mult a fost Edouard Manet, iar la Muzeul d’Orsay am putut vedea în sfârșit cu ochii mei pictura mea preferată, Olympia.

Manet s-a născut într-o familie înstărită din Franța care îl încuraja să își construiască o carieră in Drept. Edouard Manet își dorea însă să fie artist și în 1845, încurajat de unchiul său, se înscrie la un curs de desen apoi călătoreste pentru a își găsi inspirația. În 1856 își deschide propriul studio, iar în 1863 expune la Salonul Refuzatilor celebrul tablou, „ Dejun pe iarba”.

În 1865 Manet expune la Salon „Olympia”, o lucrare care stârnește un adevărat scandal. Inspirându-se de la Titian și a lui operă, „Venus din Urbino”, Manet își pictează modelul preferat, pe Victorine Meurent, în chip de prostituată căreia o servitoare îi aduce un buchet de flori de la un client. Pictura șochează nu atât prin nuditate, ci prin privirea hotărâtă și “lipsită de rusine” care fixează privitorul și prin diferitele simboluri ascunse care exprimă sexualitatea. Un exemplu ușor de înțeles este înlocuirea cățelului care doarme calm în tabloul lui Titian cu o pisică neagră, alertă, cu coada în sus. ( vezi franceză chatte)

Muzeul d’Orsay nu permite fotografierea operelor de artă, însă pune la vânzare numeroase cărți de artă și critică de artă, iar pe canalul de Youtube se pot urmări diferite filmulețe despre lucrările expuse și conferințele ținute acolo. În filmulețul de mai jos, în limba franceză, sunt comparate cele două opere de artă, „Venus din Urbino” și „Olympia”.

Manet este în opinia mea unul dintre cei mai importanți pictori, care contribuie la nașterea Impresionismului și modernizarea artei.

Studiind operele sale poți învăța cum să privești lumea din jurul tău într-un mod realist si să o reprezinți în arta ta lejer, plăcut dar impresionant și hotărât. Filmulețul de mai jos arată cum Manet folosește o tehnică care pot fi util folosită în fotografia de stradă.

Portofino

Dragostea pe care a întâlnit-o Fred Buscaglione în Portofino am simțit-o și eu.
Dar nu pentru o persoană anume, ci chiar pentru stațiunea plină de culoare de pe Riviera Italiană.

I also felt the love Fred Buscaglione found in Portofino. Just not for another human being, but for the colorful resort on the Italian Riviera.

IMAG1106

IMAG1149

IMAG1108

Este imposibil să nu te îndrăgostești de străduțele înguste ale satului pescăresc și de clădirile ale căror culori  sunt în contrast plăcut cu albastrul intens al mării și al cerului. Iar dacă peisajele superbe de care ai parte pe drumul care urcă spre castel nu sunt de ajuns, atunci micile cafenele și magazine cochete te vor cuceri cu siguranță.

It is impossible not to fall in love with the narrow streets of the fishing village,  the colors of the buildings and the intense blue color of the sky and sea.

And if you are not impressed by the beautiful landscape, then the small shops and cafés will definitely win you over.

IMAG1144

IMAG1127

IMAG1132

Roma: Pietà

DSC_0182

Zilele trecute am vizitat din nou unul dintre orașele dragi mie, Roma. Din păcate am avut doar foarte puțin timp să văd tot ce ratasem prima dată, asa că nu am putut să intru din nou in Bazilica Sfântul Petru, unde este adăpostită Pietà a lui Michelangelo. Am petrecut câteva minute în Piața San Pietro. am făcut niște fotografii, apoi m-am îndreptat spre Castelul Sant’ Angelo.DSC_0218[1]

 

DSC_0214[1]

Totuși am profitat de cele câteva minute să rememorez excursia trecută la Roma.

Imi amintesc cu drag de ea și fiindcă excursia la Roma a fost prima mea excursie in afara țării. Deși am petrecut o singură zi în capitala Italiei, am avut timp suficient să vizitez Vaticanul, Colosseumul și să mănânc un gelato al pistacchio. Însă recunosc că nimic nu m-a încântat mai mult decât Pietà lui Michelangelo.

20090404-camera-roma-074

In general, o Pietà întruchipează pe Iisus în brațele Madonnei, după crucificare. Ce m-a impresionat însă pe mine atunci când am stat in fața statuii lui Michelangelo, a fost chipul blând și tânăr al Fecioarei Maria. Se spune că tinerețea și frumușețea Madonnei reprezintă puritatea ei și că faldurile rochiei sale au fost special lucrate astfel încât să ascundă corpul mult prea mare al Fecioarei care îl ține în brațe pe Iisus. Chiar și prin geamul de sticlă care protejează statuia a fost usor de observat cât de detaliat a lucrat artistul și cu câtă grijă a reprezentat corpurile si musculatura, expresiile fețelor și gesturile personajelor.

Fața tânără a Fecioarei Maria a fost chiar un subiect de critică la adresa lui Michelangelo, care și-a întrebat criticii dacă ei nu știu că femeile pure își păstrează tinerețea mai mult și i-a încurajat să iși închipuie cât de tânăr ar fi chipul unei virgine în al cărui piept nu a apărut dorința lascivă a trupului. Artistul a insistat apoi că el va lucra opera in așa fel încât să convingă lumea de virginitatea si puritatea Fecioarei.

Auzind ca opera sa este atribuită altori artisti, Michelangelo semnează Pieta. Aceasta este singura operă semnată de el.

Unul dintre filmele mele preferate este” Agonie si Extaz”, un film din 1965 care se bazează pe cartea cu același nume, scrisă de Irwing Stone. Filmul ne arată cum, la ordinul Papei Iulius II, Michelangelo pictează Capela Sixtină. Cartea insă descrie intreaga viată a lui Michelangelo Buonarroti, cel care a marcat perioada Renașterii prin sculpturile dar si picturile sale.

Deși Roma este un oraș plin de comori, m-aș întoarce oricând acolo doar pentru a sta din nou în fața capodoperei lui Buonarroti și de a retrăi starea de calm pe care mi-a transmis-o.

‘ Cu-o piatră doar în fată

prin artă prinde viață

în fuga anilor figura ei

Dar dacă eu o dăltuiesc în stei,

ce-o face bolta când ea e lumină

și nu e muritore, ci divină,

nu numai pentru ochii mei!?’  Michelangelo, Rime Poezii

O analiză interesantă a Pietà puteți găsi aici

Puteti viziona documentarul de Robert Snyde despre Michelangelo aici