Plângând în parc

Sunt atât de supărată! Dau paharul de vin pe gât, îmi iau geanta cu aparatul de fotografiat, paltonul și umbrela și ies trântind ușa după mine. Nu e corect ca după atâtea repetiții să primim o critică atât de proastă.  Și glumele răutăcioase…uf, ce mă supără! Și să mi se întâmple asta chiar la petrecerea prietenei mele cele mai bune. Sunt atât de nervoasă încât plec de la restaurant fără să mai aștept pe nimeni, deși am venit cu mașina cu un grup de prieteni. Lasă, o să iau un mijloc de transport în comun. Numai să găsesc…

Stația de autobuz este tocmai de partea cealaltă a imensului parc. Nu am ce să fac decât să îl traversez. Este întuneric și frig și sinceră să fiu, îmi este cam frică. Dar mă autoconving că nu mi se va întâmpla nimic rău și o pornesc pe aleea plină de gropi. Îmi intră un toc în groapă, mă impiedic și cad. Mă rănesc destul de grav și sângele curge șiroaie pe piciorul neacoperit de rochie. Îmi dau lacrimile. Mă doare piciorul și mă ustură rana. Petrecere îmi trebuia mie, nu puteam sta acasă să citesc o carte bună? Acum ce fac? Rana o să mi se infecteze.

Îmi aduc aminte de competiția #WeAreTheAnswear. Pentru a câstiga o mașină sau vouchere de cumpărături Answear, trebuie să arăți în social media, folosind hashtagul de mai sus, cum diverse articole de modă se pot dovedi utile în situații inedite.

Îmi vine o idee. Îmi scot eșarfa de la gât și o folosesc ca bandaj pentru piciorul rănit. Hai că merge. Dar eu nu. Nu pot merge bine, desi mă ridic cu o oarecare ușurință de pe pavajul dur. Îmi folosesc umbrela lungă pe post de baston și încep să merg mult mai repede.

Aoleu, ce foame îmi e! De supărare, am plecat fără să gust nimic. Noroc că am o cutie de biscuiți în geantă, pe care o car întotdeauna după mine, în caz că îmi scade glicemia. Nu pot deschide cutia….eiiiiii, Doamne, cât de împiedicată pot să fiu! Îmi scot broșa și  cu ajutorul ei reușesc să deschid cutia buclucașă. Înghit un biscuit dulce și parcă mă simt mai bine. Umplutura de ciocolată reușeste mereu să mă binedispună.

large_img_1094293.jpg

Pornesc iar la drum pe alee și ajung în câteva minute pe partea cealaltă a parcului, la stația de autobuz.  Mașina nu se lasă mult timp așteptată. În jumătate de oră ajung acasă.

Fac repede un duș și mă tolănesc în pat cu o carte bună în brațe. Simt că mi se face somn. Dau să închid cartea dar nu îmi găsesc semnul de carte. Îmi scot o clamă din păr și o prind de pagina cărții. Pun cartea pe noptieră și adorm cu gândul la ce voi purta a doua zi. Nu se știe niciodată ce obiect de modă mă poate salva mâine.

 

 

Articol scris pentru SuperBlog2017. Fotografiile nu îmi aparțin, sunt preluate de pe http://www.answear.ro