Work and Travel

Aș vrea și eu să cunosc acel student care nu visează să vadă lumea. Să călătorească, să petreacă, să cunoască oameni interesanți și să își adune amintiri cât mai frumoase ale tinereții lui.

Pentru mulți studenți români bugetul este însă o mare problemă. Unii dintre ei de abia pot face față cheltuielilor zilnice și își pot susține studiile. Să călătorești în țări străine este deja un lux pentru majoritatea dintre ei.

Bursele Erasmus sunt o soluție minunată pentru cei care au note suficient de bune și care își doresc să experimenteze studiul într-o altă țară. Totuși banii oferiți ca bursă nu constituie decât un minim necesar pentru întreținere iar studenții ar trebui să aibă un buget extra pentru a putea profita cu adevărat de experiența unui studiu în străinătate.

Una dintre cele mai populare oferte pentru studenți este programul work and travel. Personal, nu am participat la program dar am câțiva prieteni din facultate care au declarat că acest program a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața lor (de până acum cel puțin). Prin Work and Travel Vacanțe Speciale poți alege programul cel mai potrivit, destinația favorită și jobul care consideri că îți aduce cât mai multe avantaje. Există servicii de consultanță și asistență prin care studentul își poate găsi un job sau dacă tânărul are deja un aranjament de job poate apela doar la serviciile de înscriere în program.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_05-768x482

Marele avantaj al acestui program este faptul că studenții au posibilitatea să lucreze și să economisească niște bani. Problema este că de multe ori tinerii trebuie să lucreze foarte mult, sau chiar să își ia mai multe joburi pentru a putea face față cheltuielilor de zi cu zi acolo și a se întoarce cu un ban în plus acasă.

Totuși faptul că li se oferă șansa să cunoască noi oameni și să se lovească de o cultură total diferită cântăreste mult astfel încât mulți tineri acceptă provocarea și își aleg o astfel de vacanță specială.

După ce am studiat lista de joburi pusă la dispoziție de CND Vacanțe Speciale mi-am dat seama că dacă aș fi participat la un astfel de program, aș fi ales cu siguranță ca destinație Texas-ul.

Întotdeauna am fost fascinată de poveștile cu cowboy. Mă și vedeam la rodeo, încercând să îmi țin echilibrul pe cel mai nărăvaș cal și fluturând lassoul. Filme precum Giant, cu Rock Hudson și Elizabeth Taylor, m-au făcut să îmi închipui că texanii sunt oameni cu un caracter extraordinar de puternic, care luptă din toate puterile pentru pământul și familia lor și care nu se lasă învinși de greutățile vieții. Astfel de filme m-au făcut să privesc viața la o fermă texană într-un mod ușor idealizat și să cred că munca grea este compensată cu totul de faptul că seara poți trăi ca un adevărat texan, înconjurat de lume veselă și efervescentă și cai frumoși care aleargă nestingheriți pe Marile Câmpii.

În realitate Work and Travel în Texas nu înseamnă condus turme de vite sau participări la rodeo. Poate însemna lucrul într-un restaurant de tip fast food, într-un parc de distracții sau hotel. Înseamnă lucrul cu oameni din diferite țări, îmbunătățirea limbii engleze și bineînțeles, o șansă de creștere a venitului.

Dacă aș fi din nou studentă, eu una nu cred că aș mai rata o astfel de oportunitate.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017. Fotografiile nu îmi aparțin.

Frumusețe neagră

Copilăria mi-a fost plină de cărți și povești de aventură. De la Winnetou la Anne de la Green Gables, de la d’Artagnan și Contele de Monte Cristo, la Cosette și Jean Valjean, de la Phileas Fogg la Ivanhoe, de la Cavalerii Teutoni, la Pan Volodiovski, toate personajele din romanele de aventură mi-au fost modele. M-au făcut să îmi doresc să descopăr lumea, să lupt pentru dreptate, să fiu curajoasă și să ajut oamenii. Toate cărțile copilăriei mi-au deschis apetitul pentru călătorit iar personajele lor mi-au fost prieteni mai buni decât copiii răutăcioși de la școală.

Tot citind am învățat ce înseamnă empatia. Și am simțit-o pentru fiecare personaj în parte. Mă puneam în pielea lui, sufeream odată cu el și mă bucuram odată cu el.

Copilă fiind, nu am suferit așa de tare pentru niciun personaj așa cum am suferit de milă pentru un  cal negru cu o stea în frunte. Am plâns aproape la fiecare capitol din cartea preferată, “Black Beauty”.

M-a durut sufletul atunci când am citit capitolul despre dresaj, când tânărului căluț de doar 4 ani i s-a răpit libertatea, i-au fost puse zăbala și șaua și a trebuit să învețe să se supună ordinelor omului. Recitind cartea, am privit lucrurile mult mai rece iar capitolul acesta mi s-a părut o analogie a răpirii propriei mele libertăți, când a trebuit să incerc să mă adaptez regulilor societății. Însă la vremea respectivă am suferit enorm pentru bietul căluț și am pătat cartea cu lacrimile mele.

anna-sewell-black-beauty

Încă și mai rău am plâns când am citit capitolele următoare. Viața calului devine din ce în cea mai grea și bietul animal îndură numeroase chinuri din partea oamenilor. Este muncit și bătut cu cruzime, i se dă mâncare de proastă calitate fiindcă grajdarul fura grăunțele stăpănului, este forțat să alerge cu greutatea mult prea mare a trăsurii, se accidentează și ajunge să își dorească să moară, așa cum își dorise și prietena lui, iapa roșcată Ginger, care a și murit din cauza oboselii și chinurilor la care fusese supusă.

Black Beauty a avut o soartă mai bună decât Ginger, atât pentru că a avut o copilărie mai fericită dar și fiindcă o perioadă din viață a lucrat pentru bunul om Jerry Parker. Acesta era un om religios care trăieste fericit cu sotia și copiii în sărăcie dar cu speranța unui viitor mai bun. Jerry pune preț mai mult pe familie decât pe bogăția materială și refuză să își chinuie animalele lucrând duminica, chiar dacă asta înseamnă pierderea unui client fidel. Îmi închipui că Jerry petrecea multe ore citind Biblia, fiind atât de religios, dar cred și că citea cărți de ficțiune din vremea sa, cum ar fi Jane Eyre, Mândrie și Prejudecată,  Rațiune și Simțire sau Marile Speranțe. Cred că din astfel de cărți a înțeles Jerry în ce constă cu adevărat fericirea, a învățat despre empatie și a putut deveni unul dintre puținii oameni din vremurile lui care considera că un animal trebuie tratat omenește, cu grijă și răspundere.

Deși Jerry se îmbolnăvește și trebuie să renunțe la slujba sa și să vândă caii, Black Beauty are parte de o bătrânețe fericită, soarta făcând să se reîntâlnească cu Joe, un băiețel ce avusese grijă de el pe când era tânăr și mai că îl omorâse din neștiință, devenit acum un grăjdar de seamă și priceput.

Nu toți caii au însă parte de o bătrânețe fericită, mulți murind și în vremurile noastre din cauza răutății și neglijenței speciei umane.

Black Beauty este cartea care m-a învățat despre cruzimea cu care sunt tratate animalele, iar Jerry Parker este personajul care mi-a arătat cum ar trebui să fie îngrijiți prietenii noștri necuvântători.

Dacă mi-ar putea citi blogul, aș vrea să le mulțumesc acestor personaje și să le spun că și datorită lor încerc din toată putere să fiu un turist responsabil și să nu provoc nicio suferință animalelor pe care le întâlnesc în călătorii.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017

Odă pentru rucsac

Rucsacul este pentru mine una dintre cele mai utile invenții. Al meu rucsac colorat este de încredere și m-a însoțit în multe aventuri și experiențe de neuitat. Mi-a fost alături când m-am rătăcit pe străzile Madridului, când am pierdut trenul din Sinaia sau când am petrecut o noapte în deșertul Saharei. Îmi este atât de drag încât nu îmi pot imagina cum călătoreau oamenii cu o simplă bocceluță. Mi-am odihnit capul pe el atunci când nu mai puteam de oboseală și nu s-a supărat pe mine când l-am uitat în mașina unui prieten. Noroc că l-am recuperat a doua zi, altfel făceam o ditamai depresie.

large_img_1061070

Atunci când călătoresc îmi pun de cele mai multe ori  în rucsacul meu actele, biletele, portofelul,  telefonul mobil, ghidul și aparatul foto. Îmi iau cu mine și o geantă mică și elegantă, pe care o port însă doar seara, când merg la restaurant sau vreun spectacol.

De rucsacul meu drag nu mă despart nici în zilele care se scurg liniștite în orașul meu. Îl iau cu mine la birou și apoi la sală. Îl umplu cu echipamentul de sport, un portofel, telefonul mobil, o nelipsită carte și alte nimicuri pe care le cară orice femeie oriunde după ea.

De multe ori rucsacul meu ascunde și câte un bilet la teatru sau operă pe care îl păzește cu grijă până când cel din urmă va fi mutat în geanta care mă va însoți la spectacol.

large_img_1039037

În zilele în care am chef de cumpărături ignor țipetele disperate ale portofelului și admir capacitatea generoasă a rucsacului meu de a găzdui noile haine, pantofi, cărți, CD-uri și DVD-uri, cercei și brățări sau chiar obiecte decorative.

large_img_1137307

Sunt puține lucruri pe care rucsacul meu nu le poate primi, și nu din rea voință, ci din cauza dimensiunilor mari ale obictelor cu pricina.

Un singur lucru ține rucsacul ascuns bine, într-un buzunar secret, unde nimeni nu poate ajunge. Un carnețel mic, colorat, pe coperta căruia scrie Follow your dreams și unde îmi notez fiecare idee, gând și dorință.

Nimănui nu aș încredința acest carnețel și nimănui nu am să i-îl arăt. Numai rucsacul meu îl știe și îl păzeste cum nimeni altcineva nu ar mai face-o.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017. Fotgrafiile nu îmi aparțin, sunt preluate de pe answear.ro

Un musafir neașteptat

M-am întors deja din vacanța planificată împreună cu prietenii mei acum opt luni. Concediul la care am visat toți luni bune s-a dus parcă într-o secundă. Am făcut plajă, am vizitat muzee și castele, am făcut scuba și am făcut fotografii. Dar acum, gata! Depresia post-vacanță mă izbește din plin. Mă simt foarte tristă, așa că mă hotărăsc să ascult muzica lui João Gilberto și să pun pe hârtie dorința de a vizita America de Sud.

Pierdută într-un amestec de nostalgie și speranță, nici nu realizez că în viața mea a apărut pe nesimțite un nou personaj. Pare agitată, pusă pe fapte mari. Părul îi stă vâlvoi, bătut de vânt iar pantofii îi sunt rupți de atâta umblat. Geanta în care își poartă aparatul de fotografiat dă și ea semne de uzură. Are chipul meu și poartă un tricou de bumbac și pantaloni scurți…dar nu sunt eu. Susține cu tărie că e Toamna. Așa cum în primele zile de septembrie te plimbi în parc în rochiță de vară și nu poți crede că anotimpul preferat al multora s-a încheiat, așa nu pot nici eu crede că făptura micută, îmbrăcată așa sumar e chiar ea, Toamna.

Păi și cum altfel să arate? Ca și mine, așa-zisa Toamnă pare să nu își fi asumat în totalitate rolul și să fie blocată într-o nesfârșită vară.

Toamna este pasionată de teatru și muzică. Participă cu mândrie la deschiderea stagiunii și îmbărbătează artistii, dându-le speranța că anul acesta publicul îi va iubi și mai mult.

Totuși…la teatru nu poți merge îmbrăcată așa, dragă Toamnă. Întinzându-i un pahar de vin, o invit pe mica făptură să se aseze lângă mine și îi explic că atunci când te duci la un spectacol, ar trebui să porți o rochie elegantă și niste ghete de piele. Poți accesoriza ținuta cu niste bijuterii delicate și poți alege niște mănuși care să se potrivească cu paltonul de damă elegant.

Toamna pare să fie de acord cu mine și îmi promite că va renunța la tricoul de vară cât de curând. Însă ea e foarte activă și îi place să se antreneze la sala de fitness și să facă fotografii în parc. Îi spun că la sală ar putea purta pantalonii ei de sport, însă asortați cu un tricou chic. large_img_1110596

Și ce să poarte în călătorii? Toamna adoră să călătorească. Preferă să viziteze orașe, în România și în străinătate. Să descopere și să fotografieze străduțe, muzee, parcuri și cafenele. În astfel de momente, Toamna ar trebui să poarte o pereche comodă de jeans și o bluză sau cămașă. Ar putea purta o geacă sau chiar un palton damă pe care să il accesorizeze cu o eșarfă, foarte practică în călătorii. Ar putea renunța la geanta veche de fotografie și cumpăra un rucsac colorat în care să tină atât aparatul foto, cât și portofelul nou și suveniruri pentru cei dragi.

Perfect! În sfârșit am stabilit cum să se îmbrace Toamna în diferite situații. Suntem mulțumite și ne simțim pregătite pentru noile noastre aventuri. Mă ridic ca să mai iau un pahar de vin și să schimb CD-ul. Toamna se tolănește pe canapea și, cu un gest total nepotrivit, își aruncă picioarele pe masuța de cafea. Dooooamne, ce picioare mari! Cum de nu le-am observat până acum?! Pantofii ei zac sub măsuță și de abia acum îmi dau seama de mărimea lor.

Buuun, îi înmânez noii mele prietene un pahar gigantic de vin și o iau de la capăt cu sesiunea de îndrumare în ale modei. O conving până la urmă să renunțe la pantofii ei și să aleagă două perechi de ghete bărbați, mărimea 46! O pereche este foarte practică și poate fi purtată în călătorii iar cealaltă este foarte elegantă și poate fi purtată la spectacole.

Atâta timp cât Toamna va fi veselă și colorată, nu mohorâtă și înnorată, ne va vrăji pe toți cu zâmbetul ei și nimănui nu îi va păsa că ghetele sunt bărbătești.

Suntem epuizate. Paharele s-au golit, muzica s-a stins iar în mintea mea se învârtesc numai paltoane, geci, rochii, esarfe și ghete. Obosită, adorm pe canapea.

Ciudat…mă simt fericită. Simt că sunt pregătită să fac față unui anotimp plin de spectacole, teatru, muzică, dans și nu în ultimul rând călătorii. Îți mulțumesc, dragă Toamnă, pentru vizita ta, sunt gata să ne distrăm și să profităm la maxim de timpul pe care îl petrecem împreună.

 

 

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2017. Fotografiile nu îmi aparțin, sunt preluate de pe answear.ro

Miracolul din Mosta

Atunci când călătorești ți se oferă șansa de a afla povești interesante, mituri care îți stârnesc imaginația, te poartă în lumi fantastice și îți prezintă personaje de legendă dar și istorii adevărate care șochează și oferă o nouă perspectivă asupra vieții.

O astfel de istorie este povestea Rotondei din Mosta, Malta, poveste cunoscută ca Miracolul Bombei.

Biserică romano-catolică, Rotonda din Mosta a fost construită în stil neoclasic după asemănărea Panteonului din Roma și este dedicată Adormirii Maicii Domnului.

DSC_0333

DSC_0339

 

DSC_0345

În anul 1942, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, nemții bombardează orașul și aruncă trei bombe peste biserică. Una dintre ele nimerește cupola și cade chiar înăuntrul bisericii, printre cei 300 de oameni prezenți la slujbă.

 

Bomba nu explodează și este dezamorsată în mare. Faptul că bomba nu a explodat iar oamenii din biserică au fost salvați este considerat Miracolul Bombei, 09 aprilie 1942. Aceste cuvinte sunt însemnate deasupra replicii bombei care se află acum în biserică.

 

Astfel de povești auzite în timpul călătoriilor mă fac să mă îngrozesc de cruzimea omenirii, de răutatea care ne face să distrugem vieți, orașe și monumente. În același timp mă fac să am din nou speranță, să cred în miracole și să sper că binele va învinge.

Spinalonga

Follow my blog with Bloglovin

Probabil un singur lucru am în comun cu Lady Gaga și anume dragostea pentru o insulă mică aflată la NE de Creta: insula Spinalonga.

DSCN7930

Povestea impresionantă a insulei începe în anul 1210 când venețienii cuceresc Creta și încep să construiască numeroase castele și fortărețe. Printre ultimele fortărețe ridicate se numără și cea din Spinalonga.

Fortăreața a fost atât de bine construită încât otomanii nu au putut să o cucerească decât în 1715, după 45 ani de la căderea Heraklionului, atunci când, de fapt, venețienii decid să cedeze mica insula cu condiția ca toți locuitorii să fie mutați în siguranță pe insula Corfu. Turcii își încalcă promisiunea și ucid majoritatea locuitorilor insulei iar pe cei rămași în viață îi condamnă la sclavie.

DSCN7940

Populația musulmană din Spinalonga crește până în 1898, când Creta își recapătă independența în fața otomanilor. În 1903 cretanii îi forțează pe ultimii turci să părăsească insula Spinalonga, transformând-o în leprozerie.

Leproșii, nu toți nevoiți să stea în spital, își duc viața pe insulă întâlnindu-se în cafenele, jucând jocuri de societate, lucrând în grădini sau în magazine. Unii dintre ei se căsătoresc și au copii. Majoritatea copiilor născuți pe insulă nu au lepră și sunt despărțiți de părinți și dați rudelor sau orfelinatelor.

DSCN7943

Bolnavii petrec însă mult timp în singurătate și nostalgie, unii dintre ei uitându-se la casele luminate din Plaka, un sat din Creta, de care îi separa doar o porțiune mică de mare care ar fi putut fi ușor traversată înot. Însă oricine ar fi încercat să facă asta, ar fi murit împușcat de paznicul din fortăreață.

DSCN7952

În 1953 leproșii adună bani și reconstruiesc biserica Agios Panteleimon, biserica Sfântului protector al bolnavilor, biserică ce fusese distrusă de turci. În același an este descoperit vaccinul împotriva leprei, lucru considerat un miracol, răspuns la rugăciunile locuitorilor insulei.

DSCN7951

Acum, insula Spinalonga nu este locuită dar rămâne o importantă atracție turistică ce și-a întărit statutul prin succesul cărții ”Insula”, de Victoria Hislop și a serialului inspirat de ea, precum și de vizitele unor persoane faimoase precum cântăreața Lady Gaga.

Totuși, nu pentru a imita cântăreții este important ca insula să fie vizitată, ci pentru a descoperi istoria fascinantă a acestui loc și de a înțelege cât de puternic este spiritul uman care rezistă în fața războiului, bolii și singurătății.

DSCN7939

 

Capul Kaliakra

În fiecare excursie pe care am făcut-o cu Terra Incognita am descoperit locuri minunate și am plecat cu o mulțime de fotografii care acum îmi sunt deosebit de dragi.

Sâmbăta trecută am fost în Bulgaria, obiectivul principal fiind Balcic. Oprirea care mi-a plăcut mie cel mai mult a fost cea de la Capul Kaliakra (Caliacra), cunoscut în special datorită bătăliei navale din războiul ruso-turc (1787-1792).

DSC_0371

DSC_0354

Legenda spune ca Sf. Nicolae a încercat să fugă din calea otomanilor, iar Dumnezeu, pentru a îl ajuta, a lungit bucata de pământ, creând astfel Capul Caliacra. Pe locul unde se presupune că ar fi fost prins Sf. Nicolae a fost construită o capelă mică.

Răzvan, ghidul nostru, nu a uitat să ne povestească și legenda celor 40 de fecioare, care pentru nu a fi capturate de otomani, s-au aruncat în mare. Ca niciuna dintre ele să nu se răzgândească, și-au legat cozile de păr una de alta și s-au aruncat împreună în apa Mării Negre. În amintirea lor s-a construit ‘Poarta celor 40 de fecioare’.

Legendele frumoase dar mai ales peisajele deosebite m-au făcut să simt că am intrat într-o lume de poveste și să imi doresc să mă reîntorc la Capul Kaliakra.

DSC_0359

DSC_0338

DSC_0358