O investiție

Ca orice călător sunt mereu în căutare de noi idei de creștere a bugetului, pentru a îmi putea permite cât mai multe excursii.

Întotdeauna mi-am dorit afacerea mea proprie și am petrecut o grămadă de timp căutând parteneri de afaceri în care să pot avea încredere, să îmi împărtășească viziunea și cu care să fac echipă bună.

Deocamdată nu am găsit pe nimeni potrivit iar demararea unei afaceri de la zero începe să mi se pară din ce în ce mai complicată.

De curând însă un prieten mi-a spus că ar vrea să investească într-o franciză. Se gândise că ar fi mai avantajos așa, decât să se gândească el singur la un produs, să îl creeze, apoi să  cheltuiască o mulțime de bani pentru promovare. Mai bine să investească în comercializarea unui produs sau serviciu deja cunoscut, de o calitate recunoscută și cu standarde stabilite.

francize

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să începem procesul de cercetare a pieței și să căutăm noi oportunități de afaceri. Se părea că prietenul meu trebuia să decidă domeniul de activitate al francizei. Am adunat o gașcă întreagă și am petrecut cu toții ore bune încercând să analizăm pasiunile și hobbyuirile prietenului meu. Dacă tot urma să se implice în ceva serios, atunci să o facă din toată inima și să lucreze cu drag și pentru ceva în care crede.

A fost clar până la urmă că pentru el cel mai potrivit ar fi fost domeniul serviciilor. Fiindcă este pasionat de sport și petrece nenumărate ore la sala de fitness, fiind atent întotdeauna la ce mănâncă și sfătuiește pe toată lumea cum să facă să își mențină condiția fizică, și-a dat seama că ar vrea să investească într-o franciză din domeniul sportului.

Am căutat apoi prin catalogul francizelor și am găsit franciza Limitless. A început apoi perioada de documentare. Trebuie să afle totul despre companie, să afle cât îl costă investiția și să își dezvolte un plan solid de afaceri. Prietenul meu a fost atras din primul moment de companie, datorită grijii deosebite pe care aceasta o are atât față de clienți, care au acces și la seminarii și evenimente de nutriție, nu doar de sport,  dar și față de antrenori, care sunt formați în concordanță cu noile tendințe din industria fitnessului.  O primă întâlnire cu un consultant este necesară pentru a identifica pașii necesari pornirii afacerii dar și pentru a identifica toate riscurile aferente și a dezvolta o strategie de răspuns.

Toată întâmplarea mi-a dat de gândit. Investiția într-o franciză este o metodă de a porni o afacere sigură și de a evita toate neplăcerile demarării unui business de la zero. Clienții au deja încredere în brand iar calitatea serviciilor este deja dovedită. Prietenul meu este la fel de încântat de idee și urmează să stabilească o întâlnire cu un consultant.

Între timp eu plănuiesc următoarea călătorie în care să îmi descopăr în ce domeniu mi-ar plăcea să investesc pentru a îmi demara propria afacere.

 

Poveste scrisă pentru SuperBlog 2017. Fotografiile nu îmi aparțin.francize

Un film, o întrebare

Recunosc, sunt genul de om care preferă filmele vechi, de prin anii ’50, ’60. Cred că atunci se punea mai mult accent pe jocul actoricesc și fiind pasionată de teatru, îmi place să urmăresc fiecare mimică a actorilor. Iar  ei, actorii, mi se par mult mai umani decât vedetele hollywoodiene din zilele noastre, operate și photoshopate, modelate toate după standardele actuale. Peisajele sunt desprinse parcă din povești, orașele bubuie de viață iar natura calmă creează cadrul protector în care se desfășoară aventurile personajelor principale.

Cu toate că aș putea petrece oricând o seară liniștită pe canapea, uitându-mă la un film vechi, imi place să urmăresc și când apar filme noi, pentru că nu aș renunța niciodată să merg cu prietenii la cinema. Vreau să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în lumea cinematografică iar calitatea unor filme din zilele noastre este de necontestat.

Prietenii mei vor acum să vadă filmul „Beyond Skyline”, cu Frank Grillo în rol principal. Pe Grillo îl știu din serialul meu preferat, „Prison Break”, în care îi dădea viață personajului Nick Savrinn, așa că am fost nerăbdătoare să mă uit la trailerul noului său film.

Beyond-Skyline-mic.jpg

 

Nu sunt o eu împătimită a fimelor SF, însă întotdeauna m-am întrebat cum aș reacționa dacă Pământul ar fi atacat de vreo specie de extratereștrii răuvoitori. Prima dată când m-a izbit acest gând a fost atunci când un coleg de facultate a râs de mine, spunându-mi că dacă am fi atacați de extratereștrii aș fi prima care ar muri. Omul era îndreptățit să creadă asta, având în vedere comportamentul meu de atunci. Mă împiedicam de orice ușă, îmi uitam rucsacul peste tot, îmi cădeau eprubetele din mână și de fiecare dată când făceam vreun experiment chimic, mă îndepărtam rapid de flacără, fiindu-mi foarte frică de foc. Și totuși, motivul principal pentru care colegul meu mi-a zis ce mi-a zis este faptul că ajutam toți colegii. În opinia lui, dacă ne-ar fi atacat extratereștrii, eu aș fi căzut prima victimă, fiindcă în loc să fug, eu m-aș fi oprit să îi ajut pe toți. Acum îmi dau seama că am primit un compliment, dar la momentul respectiv am fost foarte revoltată. Eu, să mor prima? În niciun caz! Eu sunt vitează, i-aș salva pe toți! Și după ce aș fi dus familia și prietenii la adăpost, m-aș fi întors să îi conving pe atacatorii nemiloși că noi, oamenii, nu suntem o specie chiar așa de rea și că putem toți conviețui și avea grijă de planeta noastră. Am construi împreună o civilizație nouă în care ar domni pacea.

Adevărul este că nu știu cum aș reacționa. Și probabil nici nu o să aflu vreodată. Mult mai probabil este ca pe 3 noiembrie 2017 să mă găsiți la cinema, urmărind filmul SF care s-ar putea să îmi dea câteva idei de supraviețuire…just in case  🙂

 

Articol scris pentru SuperBlog2017. Fotografia nu îmi aparține.

O cină magnifică

Ce fericire! Ioana a venit în vizită la mine și mi-a adus cartea pe care o rugasem să mi-o cumpere, „ Adio, arme!” de Ernest Hemingway. Când am văzut filmul „ Hemingway și Gellhorn” mi-am dat seama, spre rușinea mea, că nu știu mare lucru despre acest scriitor. Așa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit la filmul „ Adio, arme!” și să o rog pe Ioana să îmi cumpere în drum spre mine cartea cu același nume.

Era prima dată când Ioana mă vizita în garsoniera mea nouă. Pe lângă cartea cerută, Ioana mi-a adus și un cadou de casă nouă, presa de ulei YODA HOME PRO.

– Știu că nu gătești, dar cred că acum ar fi momentul să înveți. Am profitat de reducerile la presa de ulei YODA ca să te învăț cum să gătești mâncare sănătoasă.

– Adică să mă înveți să gătesc…

logo-yoda_1504191001

Am petrecut următoarele ore exersând rețete și uitându-ne la filme după cărțile lui Hemingway. Imediat ce a plecat Ioana am adormit, răpusă de oboseală. M-am trezit buimacă din cauza zgomotului puternic. Un murmur continuu, o agitație infernală, un miros plăcut. Văd oameni îmbrăcați în alb, purtând deasupra capului farfurii pline cu cele mai diverse mâncăruri, oameni căutând prin bucătărie ingrediente, alții adăugând condimente peste fripturile rumenite și unii strigând disperați că li se ard prăjiturile în cuptoarele încinse. Deodată se apropie de mine un omuleț agitat care îmi spune că domnul și doamna Hemingway au sosit și s-au așezat la masa lor preferată. Am doar câteva minute să le pregătesc o cină specială și să îi fac să se simtă bine în restaurantul nostru ca să revină, asa cum au făcut-o până acum. Eventual să lase și un bacșis mare. Părerea domnului Hemingway despre mâncarea servită de noi atârnă greu. O singură greșeală și steaua Michelin ne poate fi retrasă. Îmi revin repede din șoc, observ pălăria de bucătar de pe capul meu și mănușile mari care îmi acoperă mâinile ce nu au gătit nimic până acum câteva ore. Îmi adun tot curajul și încep să mă gândesc la un meniu. Îmi aduc vag aminte că am citit un articol despre burgerul preferat al scriitorului și dau ordin să mi se aducă toate ingredientele necesare. Nu e bine, nu e bine…aș vrea să adaug ceva special. Nimic extravagant. O note de finețe, de eleganță, de plăcere.  Presa mea! Unde e presa mea de la Ioana?! Draga de ea, aici e! Sunt recunoscătoare pentru darul făcut de prietena mea bună. Voi folosi puțin ulei presat la rece pentru a da burgerului savoarea demnă de un geniu al cuvintelor.

Yoda-red-copy

De îndată ce sunt gata, așez burgerii pe farfurii și îi predau expertului în aranjamente. El decorează farfuriile soților Hemingway cu sosuri speciale și chipsuri făcute tot folosind uleiul de la presă.

Cina este un real succes. Domnul Hemingway mă invită la masa lor ca să încerce să afle ce ingredient secret am folosit. Niciodată nu aș recunoaște că am folosit o presă modernă pentru a obține uleiul pur ce a dat savoarea deosebită mâncării. Acesta va fi un mister pe care nici măcar un jurnalist de calibrul domnului Hemingway nu îl va putea descrifra.

Mă îndrept hotărâtă spre masa celor doi, decorată deja cu o mulțime de pahare de Daiquiri. Văd cum scriitorul se uită înspre mine, simt cum roșeața pune stăpânire pe obrajii mei și picioarele mi se înmoaie de emoție. Un client tocmai se ridică de la masă. Își trage scaunul și mă lovește. Cad lată.

Mă trezesc brusc, transpirată toată. Pff, oare câte pahare Daiquiri am băut cu Ioana? Ah, nu am băut. Presa, presa mea! E aici! Ce bine! O să mă apuc să îmi exersez talentul nou descoperit și am să îmi invit prietenii la cină.  Se pare că nu a fost nevoie decât de o magnifică presă de ulei și un magnific scriitor care să mă inspire și să îmi dea curajul să încep să gătesc.

 

Poveste scrisă pentru SuperBlog 2017. Fotografiile nu îmi aparțin, sunt preluate de pe https://ro.yodaeurope.eu/

Dorel, chimistul

Astăzi vom face un mic exercitiu de imaginație. Închideți ochii și închipuiți-vă un omuleț simpatic, cu părul blond, de lungime medie, ciufulit tot, cu ochii căprui și privirea inteligentă. Nasul este cârn și buzele subțiri, iar urechile mari, cu vârfurile ascuțite. Omulețul este îmbrăcat într-un halat de laborator și cară după el o valijoară plină cu documente. Îl cheamă Dorel.

Dorel este chimist, angajat la o firmă din domeniul farmaceutic. Dorel lucrează cu documentație în diferite limbi străine, în special germană, deoarece partenerii firmei sunt companii farmaceutice din întreaga Europă și nu numai. Lui Dorel îi place cercetarea și adoră să citească despre diferiții compuși chimici ce alcătuiesc un medicament, însă fiecare greșeală pe care Dorel o poate face în interpretarea textelor, poate costa foarte mult…Ore întregi își petrece Dorel în fața calculatorului, încercând să traducă numele substanțelor chimice, sistemelor chimice sau instalațiilor folosite în producerea medicamentelor. Bea cafea după cafea, a început să poarte ochelari fiindcă deja nu mai vede bine în ecran, are probleme cu spatele și a devenit foarte morocănos. Biroul lui s-a umplut de hârtii și dicționare.Face ore suplimentare iar colegii nu mai glumesc cu el, fiindcă a devenit foarte supărăcios.

Nu numai Dorel are astfel de probleme, ci mai mulți colegi din departamente diferite. Toți având nevoie de traduceri specializate și lucrând cu documente în diferite limbi străine.

După ce câteva erori de comunicare cu firmele partenere au dus la pierderi financiare destul de mari, firma unde lucrează Dorel s-a hotărât să investească în cursuri de limbi străine pentru firme, precum cele oferite de agenția de traduceri Swiss Solutions la care să trimită angajați precum Dorel al nostru.

logo_swiss_solutions-patrat

Să vedeți schimbare după începerea cursurilor! Dorel a devenit mai comunicativ, s-a împrietenit cu colegii de clasă. Glumește la cursul de germană și are suficient timp liber cât să citească romane în germană. Îi este mult mai ușor să descifreze documentația în germană și comunică mult mai lejer atât cu clienții cât și cu partenerii. Este atât de încrezător încât a acceptat imediat invitația partenerilor de la o importantă universitate germană să se ducă trei luni să lucreze împreună la descoperirea unui tratament împotriva arsurilor de soare.

Deși povestea este fictivă, cursurile de limbi străine sunt o necesitate în orice firmă care lucrează cu parteneri sau clienți străini. În orice domeniu există o mulțime de termeni pe care nu îi întâlnești în viața de zi cu zi și de care te lovești la locul de muncă. O mică investiție a firmei poate aduce imense beneficii, globalizarea fiind un fenomen real, contemporan, care vine însoțit de o cerere imensă de cunoscători de limbi străine.

 

Articol scris pentru Super Blog 2017. Fotografiile nu îmi aparțin.

Un vis, o casă

Singurul moment care mă face mai fericită decât sunt atunci când îmi cumpăr o vacanță este momentul în care mă întorc acasă epuizată și cu un bagaj plin de amintiri frumoase.

Dincolo de clădirea în care locuiesc, acasă înseamnă oamenii care mă așteaptă cu dor și mă primesc cu îmbrățisări. Acasă înseamnă bucurie, tristețe, pasiune, speranță și nervi. Înseamnă viață. Viață trăită frumos.

Una dintre dorințele mele cele mai aprige este să gestionez un proiect de casă. O casă a mea, în care să mă odihnesc și să mă pregătesc pentru călătoriile mele, dar și o casă în care alți oameni și-ar putea găsi fericirea.

sigla-AIA-2016-300x153

Casa din visul meu nu se află la mare, nici în sălbăticie, la munte, ci chiar în mijlocul capitalei, unde pot ajunge ușor cei care mă vor vizita. Totuși are o grădină mare și plină de flori unde pot citi liniștită la umbra copacilor, nefiind deranjată de zgomotul orașului agitat. Un dog german mă păzește fidel, iar pisicuța neagră toarce mulțumită în poalele mele.

În curtea din spate se desfășoară ora de gimnastică pentru copii cu posibilități financiare reduse. Aceștia beneficiază și de acces la piscina mea, la terenul de tenis și la sala de fitness aflată la subsol.

După-amiaza, când se întorc de la școală, copiii își pot face temele într-o sală special amenajată pentru ei la parter. Acolo au la dispoziție numeroase cărți și rechizite, computere, albume de artă, o selecție de CD-uri de muzică clasică dar și o selecție de CD-uri cu filme pentru copii, la care se pot uita seara.

Langă sala de studiu a copiilor se află o sală imensă și goală, cu parchet și oglinzi pe pereți. Aici se desfășoară orele de dans și serile de bal. Invitați sunt toți cei pasionați de dans, aici putându-se organiza seri de milonga, de salsa și bachata sau de baluri vieneze. De muzică s-ar ocupa artiști ai momentului.

Pe partea cealaltă a coridorului, față în față cu sala de dans, este o cameră cu fotolii adânci. Pe măsuța din mijlocul ei este mereu un ceainic plin cu ceai iar la peretele de lângă ușă este un bar. Peretele de vizavi de ușă este o fereastră mare pe marginea căreia o salteluță și două perne te îmbie la citit și admirat grădina de trandafiri. Ceilalți pereți sunt acoperiți de rafturi pline de cărți. Muzica de jazz se aude încet în surdină în timp ce celebrii oameni de cultură își discută viitoarele proiecte.

Lângă această cameră este camera de spectacole. În jurul scenei pe care se joacă cele mai frumoase piese de teatru independent sunt aranjate scaunele ce așteaptă spectatorii. Pe peretele din spatele scenei se pot proiecta filme clasice, care se studiază în cadrul școlilor de actorie și cinema.

Coridorul ce separă aceste patru camere se închide în sufrageria imensă, cu patru pereți-fereastră, în mijlocul căreia se impune masa de 12 persoane. Bucătăria nu este lângă sufragerie, ci la subsol, platourile cu mâncare fiind aduse cu ajutorul unui lift.

La primul etaj pasionații de muzică ar putea să se bucure de sălile mari în care există un pian, viori, chitare, saxofoane, tobe și chiar muzicuțe. O cameră întunecată este folosită de pasionații de fotografie care vor să își developeze singuri pozele. Pictorii și designerii au la dispoziție o cameră luminoasă cu ferestre mari ce dau atât înspre grădină cât și înspre piscină, de unde pot admira un apus colorat.

Zgomotul produs de tot acești artiști a dat de furcă experților în proiecte case, însă inventivitatea lor și cele mai noi tehnologii au făcut posibilă ridicarea unor pereți antifonici cu aspect plăcut.

Primul etaj este unit de parter printr-o scară largă, în spirală, cu trepte înalte, pe care copiii se joacă și le urcă și coboară râzând și cântând. În schimb, etajul al doilea este unit de primul printr-o scară mică, îngustă, păzită la ambele capete de câte o ușă ferecată, ascunsă după un tablou.

Ușa de la etajul al doilea se deschide în liniște direct în camera mea de studiu. Aici tronează biroul meu, acoperit de un laptop și multe hârtii. Pe fotoliile alăturate zac niște cărți deschise iar cățelul bătrân doarme liniștit pe un covor mare și colorat. Pe peretele fără rafturi cu cărți este lipită o hartă mare, unde marchez traseele pe care le voi face în viitor. Aparatul foto stă și el pregătit pe trepied, în fața ferestrei, de unde a reusit să surprindă răsăritul portocaliu.

Camera de studiu este legată printr-o ușă glisantă de dormitorul meu mare, puternic luminat de soarele ce răsare la fereastra mea. Baia este modernă și are un mic jacuzzi, iar măsuța de toaletă este plină de parfurmuri și make-up. Dulapul este închis într-o cămăruță secretă, unde toate perechile de pantofi sunt aranjate în funcție de sezon, material și culoare.

Restul etajului este ocupat de dormitoarele familiei și musafirilor. O cameră spațioasă, mobilată cu o masă, scune și câteva fotolii stă la dispoziția membrilor familiei atunci când ei doresc să ia masa sau să bea o cafea în liniște, departe de agitația artiștilor sau copiilor de la etajele inferioare.

Aș putea întreba un evaluator ANEVAR cam cât valorează o astfel de locuință, dar, serios acum, cine ar vrea să vândă o casă din vis? Fiecare casă care este un acasă are și un preț emoțional iar cu cât mai multe vieți își scriu povestea în acea casă, cu atât locuinței îi crește valoarea afectivă. Iar casa mea din vis depășeste bugetul oricărui miliardar.

 

 

Articol scris pentru competiția SuperBlog2017. Fotografiile nu imi aparțin.

Un musafir neașteptat

M-am întors deja din vacanța planificată împreună cu prietenii mei acum opt luni. Concediul la care am visat toți luni bune s-a dus parcă într-o secundă. Am făcut plajă, am vizitat muzee și castele, am făcut scuba și am făcut fotografii. Dar acum, gata! Depresia post-vacanță mă izbește din plin. Mă simt foarte tristă, așa că mă hotărăsc să ascult muzica lui João Gilberto și să pun pe hârtie dorința de a vizita America de Sud.

Pierdută într-un amestec de nostalgie și speranță, nici nu realizez că în viața mea a apărut pe nesimțite un nou personaj. Pare agitată, pusă pe fapte mari. Părul îi stă vâlvoi, bătut de vânt iar pantofii îi sunt rupți de atâta umblat. Geanta în care își poartă aparatul de fotografiat dă și ea semne de uzură. Are chipul meu și poartă un tricou de bumbac și pantaloni scurți…dar nu sunt eu. Susține cu tărie că e Toamna. Așa cum în primele zile de septembrie te plimbi în parc în rochiță de vară și nu poți crede că anotimpul preferat al multora s-a încheiat, așa nu pot nici eu crede că făptura micută, îmbrăcată așa sumar e chiar ea, Toamna.

Păi și cum altfel să arate? Ca și mine, așa-zisa Toamnă pare să nu își fi asumat în totalitate rolul și să fie blocată într-o nesfârșită vară.

Toamna este pasionată de teatru și muzică. Participă cu mândrie la deschiderea stagiunii și îmbărbătează artistii, dându-le speranța că anul acesta publicul îi va iubi și mai mult.

Totuși…la teatru nu poți merge îmbrăcată așa, dragă Toamnă. Întinzându-i un pahar de vin, o invit pe mica făptură să se aseze lângă mine și îi explic că atunci când te duci la un spectacol, ar trebui să porți o rochie elegantă și niste ghete de piele. Poți accesoriza ținuta cu niste bijuterii delicate și poți alege niște mănuși care să se potrivească cu paltonul de damă elegant.

Toamna pare să fie de acord cu mine și îmi promite că va renunța la tricoul de vară cât de curând. Însă ea e foarte activă și îi place să se antreneze la sala de fitness și să facă fotografii în parc. Îi spun că la sală ar putea purta pantalonii ei de sport, însă asortați cu un tricou chic. large_img_1110596

Și ce să poarte în călătorii? Toamna adoră să călătorească. Preferă să viziteze orașe, în România și în străinătate. Să descopere și să fotografieze străduțe, muzee, parcuri și cafenele. În astfel de momente, Toamna ar trebui să poarte o pereche comodă de jeans și o bluză sau cămașă. Ar putea purta o geacă sau chiar un palton damă pe care să il accesorizeze cu o eșarfă, foarte practică în călătorii. Ar putea renunța la geanta veche de fotografie și cumpăra un rucsac colorat în care să tină atât aparatul foto, cât și portofelul nou și suveniruri pentru cei dragi.

Perfect! În sfârșit am stabilit cum să se îmbrace Toamna în diferite situații. Suntem mulțumite și ne simțim pregătite pentru noile noastre aventuri. Mă ridic ca să mai iau un pahar de vin și să schimb CD-ul. Toamna se tolănește pe canapea și, cu un gest total nepotrivit, își aruncă picioarele pe masuța de cafea. Dooooamne, ce picioare mari! Cum de nu le-am observat până acum?! Pantofii ei zac sub măsuță și de abia acum îmi dau seama de mărimea lor.

Buuun, îi înmânez noii mele prietene un pahar gigantic de vin și o iau de la capăt cu sesiunea de îndrumare în ale modei. O conving până la urmă să renunțe la pantofii ei și să aleagă două perechi de ghete bărbați, mărimea 46! O pereche este foarte practică și poate fi purtată în călătorii iar cealaltă este foarte elegantă și poate fi purtată la spectacole.

Atâta timp cât Toamna va fi veselă și colorată, nu mohorâtă și înnorată, ne va vrăji pe toți cu zâmbetul ei și nimănui nu îi va păsa că ghetele sunt bărbătești.

Suntem epuizate. Paharele s-au golit, muzica s-a stins iar în mintea mea se învârtesc numai paltoane, geci, rochii, esarfe și ghete. Obosită, adorm pe canapea.

Ciudat…mă simt fericită. Simt că sunt pregătită să fac față unui anotimp plin de spectacole, teatru, muzică, dans și nu în ultimul rând călătorii. Îți mulțumesc, dragă Toamnă, pentru vizita ta, sunt gata să ne distrăm și să profităm la maxim de timpul pe care îl petrecem împreună.

 

 

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2017. Fotografiile nu îmi aparțin, sunt preluate de pe answear.ro

Super Blog 2017

Ador provocările.

Tocmai m-am întors la birou, după o vacanță de vis petrecută în Rodos, despre care urmează să povestesc pe blog cât de curând. Îmi este întotdeauna greu să mă acomodez cu rutina zilnică și sufăr de fiecare dată de depresie post-vacanță. Așa că orice întâmplare ieșită din comun, care îmi stârnește imaginația și mă face să imi pun mintea și sufletul la contribuție, este binevenită.

Astăzi am descoperit SuperBlog 2017 și da, accept provocarea.